Procedura deschiderii unui cont într-o bancă din Ungaria


Pentru a deschide un cont într-o bancă din Ungaria, directorul companiei sau un mandatar (o persoană pe numele căruia s-a emis o împuternicire generală cu autentificare notarială sau Apostille) trebuie să fie prezentă, având asupra sa pașaportul străin. Dacă compania are mai mulți directori, este suficient ca unul din ei să fie prezent, cu condiția ca fiecare director să aibă drept de semnătură individuală. Dacă în documentele companiei se stipulează că directorii au dreptul la semnătură colectivă, atunci trebuie să fie toți prezenți la deschiderea contului (aceeași regulă se aplică pentru orice persoană cu drept de semnătură).

La deschiderea contului trebuie prezentate documentele constitutive de bază ale companiei (certificatul de înmatriculare, statutul, actele desemnării directorilor, împuterniciri, etc.). Documentele trebuie să fie autentificate și, în caz de necesitate, cu Apostille. Unele bănci cer ca documentele de bază să fie traduse în maghiară.

De asemenea, banca poate solicita un Certificate of Good Standing de la companiile înmatriculate cu mult timp înaintea deschiderii contului, pentru a dovedi că respectiva companie, există într-adevăr și nu are impozite, taxe neachitate sau datorii. Un astfel de document este emis la cerere de către Registrul Comerțului din țara în care a fost înmatriculată compania. La cerere, OPTITAX SRL. poate asigura pregătirea și trimiterea acestui document. Pentru taxele percepute, vă rugăm citiți "Jurisdicții și Lista de Prețuri".

La deschiderea unui cont într-o bancă din Ungaria, copiile originale ale documentelor constitutive trebuie prezentate funcționarului băncii pentru inspecție. Această procedură durează de obicei o jumătate de oră, după care originalele sunt returnate clientului, fotocopiile rămânând la bancă.

O listă completă a băncilor din Ungaria cu care colaborăm, precum și informații referitoare la documentele cerute de fiecare bancă la deschiderea contului sunt disponibile la specialiștii de la OPTITAX SRL., care pot sfătui clienții în legătură cu alegerea băncii potrivite pentru necesitățile lor specifice. În plus, un reprezentant al companiei vă va însoți când vă deschideți contul, pentru a vă oferi asistența necesară și pentru a vă prezenta funcționarilor băncii. Bineînțeles, toate problemele confidențiale legate de contul dumneavoastră le puteți discuta singur cu operatorul bancar.

Clienții a căror companie a fost înmatriculată cu ajutorul OPTITAX SRL. primesc un pachet de documente suficiente deschiderii unui cont pentru societate, atât în Ungaria, cât și în alte țări. La fel și pentru deschiderea unui cont personal în Ungaria este nevoie de prezență personală și de pașaport. Procedura deschiderii unui cont personal nu diferă de procedura urmată în cazul unui cont pentru societăți.